Hans Urs von Balthasar – „Iubirea, formă a Revelaţiei“

Editura Galaxia Gutenberg, 2005, colecţia Communio

Despre Hans Urs von Balthasar (1905-1988) putem afirma, fără teama de a greşi, că este unul dintre cei mai importanţi teologi catolici şi una dintre cele mai puternice voci ale culturii europene din veacul al XX-lea. Autor de o erudiţie copleşitoare, teologul elveţian a scris peste o sută de cărţi şi sute de articole, pe teme de cristologie, mariologie, escatologie, estetică, ontologie. Este co-fondator, alături de Henri de Lubac, Walter Kasper şi Joseph Ratzinger, al celebrei reviste Communio, care apare actualmente în 15 ediţii şi în 12 limbi.

Dintre personalităţile contemporane care i-au marcat gândirea şi opera, îi amintim  pe Romano Guardini şi Henri de Lubac, iar în plan spiritual decisivă a fost întâlnirea cu scrierile Sfântului Toma de Aquino şi cu Exerciţiile Spirituale ale Sfântului Ignaţiu de Loyola.

Opera fundamentală a lui Balthasar aparţine teologiei sistematice, se întinde pe 16 volume şi este structurată în trei părţi: Gloria, Teo-Dramatica şi Teo-Logica.

Parcursul spiritual şi intelectual al teologului elveţian a fost îmbogăţit de întâlnirea cu oameni excepţionali, dintre care îi amintim pe Monseniorul Luigi Giussani (fondatorul Mişcării Communione e Liberazione) şi pe mistica Adrienne von Speyr, la a cărei convertire a contribuit semnificativ.

Moare la 26 iunie 1988, cu două zile înainte de a fi înălţat la rangul de Cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea. Moştenirea sa intelectuală este legată de rezistenţa (născută din credinţă şi cunoaştere) în faţa modernizării-cu-orice-preţ-şi-în-orice-condiţii, eroare a civilizaţiei noastre grăbite şi superficiale. Cu dramaticele consecinţe ale acestei erori triumfătoare ne confruntăm noi astăzi, iar scrierile lui Hans Urs von Balthasar sunt un ghid spiritual, o mărturie de credinţă şi de iubire faţă de Cristos şi Biserica Sa.

Principiul hermeneutic al teologiei sale este frumosul definit prin glorie, iubire şi cruce. Subiectul ei arhitectonic, obiectul sãu principal şi fundamental este Isus Cristos. Orice teologie creştinã nu poate fi decât cristocentricã, dar aceea a lui Balthasar este în chip deosebit. În nimeni altul nu apar mai clar trãsãturile gloriei, iubirii şi crucii. Coerent cu conceptul de glorie care are o valenţã kenoticã şi cu principiul kataloghiei, preamãrirea lui Dumnezeu prin smerire, Balthasar vede ca trãsãturã dominantã a lui Cristos nu atât înţelepciunea, nici puterea şi nici chiar iubirea, ci ascultarea. Fiul lui Dumnezeu, care s-a fãcut trup, se reveleazã mai ales ca Fiu ascultãtor, ascultãtor pânã la moartea crucii. Ţinta vieţii lui Isus este misiunea încredinţatã de Tatãl, voinţa sa“, scrie pr. Eduard Ferenţ în revista „Dialog Teologic“ nr. 12 / 2003.

Structurată în zece părţi, micuţa carte a teologului elveţian este o bună introducere în gândirea celei mai strălucitoare minţi catolice din secolul XX.

„Înţelegerea de sine creştină nu este explicabilă nici ca trimiţând spre o gnoză sapienţială care supraînalţă printr-o informaţie divină specială gnoza religioasă cosmică, nici ca trimiţând spre omul personal şi social care ajunge definitiv la sine însuşi prin Revelaţie şi mântuire, ci numai ca trimiţând exclusiv spre slăvirea de sine a Iubirii divine: ad majorem Divini Amoris GLORIAM.“, scrie Balthasar în cuvântul-înainte la cartea sa.

După ce explică în detaliu cele două reducţii operate de modernitate (reducţia cosmologică şi reducţia antropologică), autorul intră în substanţa propriu-zisă a cărţii: hermeneutica Iubirii divine – iubirea ca Revelaţie, ca Îndreptare şi Credinţă, ca Faptă, ca Formă, ca Lumină a Lumii, prilejuind cititorului un periplu filosofic şi spiritual de mare profunzime.

Cu o smerenie demnă de un strălucit Cardinal al Bisericii Romane, Balthasar ne avertizează că demersul său „nu conţine nimic fundamental nou“, ci încearcă să urmeze gândirea „marilor sfinţi din tradiţia teologică“: Augustin, Bernard, Anselm, Ignaţiu, Ioan al Crucii, Francisc de Sales, Therese de Lisieux…

„Nici o autoritate formală – nici cea a magisteriului Bisericii şi nici cea a Scripturii – nu este pusă în chestiune de Slava Iubirii manifestate a lui Dumnezeu, ci ele sunt mai degrabă confirmate în mod definitiv de aceasta, iar ascultarea faţă de o astfel de autoritate e şi mai profund întemeiată, atât teoretic cât şi practic. Abia în această îndoită ascultare din iubire Învăţătura despre Dumnezeul Cel Iubitor îşi primeşte caracterul ei imperios şi presant şi prezenţa ei ca mister al Iubirii care se petrece aici şi acum.“, scrie Hans urs von Balthasar.

Lectura cărţii „Iubirea, formă a Revelaţiei“ ne prilejuieşte nu doar întâlnirea cu una dintre cele mai frumoase și interesante voci ale culturii europene, ci şi o meditaţie pe tema Iubirii Divine, aşa cum este ea înţeleasă şi aprofundată în Tradiţia Bisericii lui Cristos, Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s