Giovanni Papini – „Martorii Patimilor“

Editura Orizonturi, 2013; 230 p.

Cu „Martorii Patimilor“ (1937), Giovanni Papini (1881-1956) a lăsat pe lume una dintre cele mai frumoase cărţi despre sacrificiul Mântuitorului şi ecourile agoniei Sale în mintea şi sufletul unor actori privilegiaţi ai istoriei sacre: Iuda, ucenicul trădător; Barabba, ucigaşul „graţiat“ de popor; Malhus, sluga Marelui Preot; Simon din Cirene, care l-a ajutat pe Isus să ducă Crucea până pe Calvar; Caiafa, Marele Preot al evreilor; Pilat din Pont, procuratorul Iudeii; în fine, Marele Rabin, personaj deopotrivă imaginar, simbolic şi colectiv…

Operă de ficţiune născută din credinţă şi rugăciune, superba carte a catolicului Papini are la bază trei elemente care explică deopotrivă frumuseţea şi succesul ei extraordinar la cititorii de toate vârstele: fervoarea autorului convertit la catolicism după numeroase căutări şi nelinişti; relatările Evangheliilor (canonice şi apocrife); imaginaţia debordantă a unui scriitor excepţional (e destul să amintim influenţa sa decisivă asupra tânărului Mircea Eliade…).

Ispitirea lui Iuda. În dialogul înfricoşător dintre ucenicul vânzător şi diavol, Papini pune în lumină, în imagini de o pregnanţă barocă, trăsăturile care îi definesc pe cei doi: pe Iuda – ura faţă de Isus; pe diavol – minciuna, oricând şi faţă de oricine. La început, pentru a-i domoli rezistenţa şi a-i adormi bănuielile, îi spune: „Îl trădezi pe Isus doar cu vorba; în realitate, pe Caiafa îl trădezi“, pentru ca apoi, intuind sufletul vânzătorului, diavolul să dea cărţile pe faţă: „Te prefaci că-l iubeşti numai fiindcă simţi că-l urăşti, că-l urăşi prea mult, din ce în ce mai mult“. Pentru a-l avea de partea sa, diavolul îi oferă lui Iuda două „argumente imbatabile“: unul de ordin personal („Tu ce eşti? Cel care poartă punga, omul care numără şi păstrează banii“, „te-a constrâns să fii păzitorul lucrului pe care îl urăşte cel mai mult“) şi altul de ordin social şi „umanitar“ („Cere numai ce e mai profund în opoziţie cu natura voastră, şi anume ceea ce omul nu va şti şi nu va putea să realizeze niciodată“, „Duşman al oamenilor, prigonitorul şi călăul lor! De ce nu te grăbeşti să-ţi eliberezi fraţii de acest periculos adversar?“)…

Barabba. Despre criminalul răzvrătit preferat de mulţime în locul Fiului lui Dumnezeu, Papini nu are deloc o părere conciliantă: „Demnii tăi compatrioţi m-au obligat să te eliberez pe tine, care eşti un asasin, în locul celuilalt, care e nevinovat“ îi spune Pilat din Pont. Tulburat, Barabba va fi respins de toţi cei cu care încearcă să intre în contact: rând pe rând, familia, Marele Preot, apostolul Petru, Lazăr cel înviat din morţi, în fine, Pilat se leapădă de nefericitul ales al mulţimii – şi cercul se închide. Scăpat de prima condamnare, va sfârşi prin a fi condamnat a doua oară, după ce fusese găsit „ascuns lângă apartamentele peersonale ale lui Pilat. Au găsit asupra lui o sabie scurtă şi un pumnal.“. Şi, după cum îi promisese Pilat prima oară, acum nu a mai avut scăpare.

Urechea lui Malhus. Despre sluga lui Caiafa, Papini îşi imaginează că este un fanfaron, un linguşitor cu vise de mărire. Ceea ce îl împinge să se ofere voluntar la operaţiunea nocturnă de capturare a unui personaj considerat periculos: Isus din Nazaret. Impetuosul Petru îi taie urechea lui Malhus, blândul Isus îl vindecă, dar pentru servitorul Marelui Preot lucrurile scapă de sub control. Ajunge un biet cerşetor, terorizat de obsesii şi ură. Ţinta simbolică a acestei uri bolnave este apostolul Petru (vă sună cunoscut…?). Sensibilitatea catolică a lui Papini imaginează o scenă zguduitoare între cei doi bătrâni, Petru şi Malhus: în pragul crucificării sale, Prinţul Apostolilor îngenunchează în faţa slugii Marelui Preot şi îi cere iertare pentru gestul violent din Grădina Măslinilor. Însă omul lumii vechi, deşi uluit, nu înţelege scena ce se petrece în faţa ochilor săi…

Omul din Cirene. După ce soldaţii romani îl silesc să ducă Crucea condamnatului, lui Simon din Cirene i se întâmplă tot felul de lucruri stranii: îşi vindecă printr-o simplă atingere fiul grav bolnav, iar pe ogorul familiei descoperă o comoară… Dar, în ciuda miracolelor care par să îl însoţească peste tot, omul bănuitor şi laş ratează cea mai importantă întâlnire din viaţa sa: cu Sfânta Fecioară şi Apostolul Ioan, veniţi să-i mulţumească pentru ajutorul dat lui Isus. „Nu ştiu despre ce cruce vorbeşti. N-am dus nimic. În ziua aceea lucram pe ogorul meu şi n-am văzut pe nimeni.“

Răzbunarea lui Caiafa. Talentul scriitoricesc al lui Papini pune în scenă o teribilă confruntare între Apostolii Petru şi Ioan de o parte, şi Caiafa, Marele Preot, de cealaltă. Acest trio simbolizează lupta dintre Legea Veche şi Legea Nouă. Petru, „înalt, bine făcut, hotărât şi maiestuos, părea un prinţ muntean pe care o iluminare supranaturală l-ar fi ridicat la demnitatea de profet imperial“. Ioan, „avea tenul deschis, părul blond, subţire şi uşor, iar în ochii obişnuiţi să vadă cerul şi pe Dumnezeul lui era numai lumină“. În chip paradoxal, tonul discuţiei şi tipul argumentării urmează logica dialogului din prima povestire a cărţii de faţă. Marele Preot începe prin a se considera pe sine agentul perfect al planului lui Dumnezeu: Isus trebuia să sufere şi să moară pentru popor şi exact asta s-a întâmplat! La protestele celor doi ucenici ai Domnului, bătrânul se oferă să le cumpere tăcerea cu bani. Cum nici asta nu-i reuşeşte, Marele Preot îşi dă arama pe faţă: se laudă că l-a trimis pe Isus la moarte din ură şi din invidie; din ură că a îndrăznit să schimbe Legea cea Veche a lui Moise prin Legea cea Nouă a Iubirii, şi din invidie că a preferat ca discipoli 12 pescari analfabeţi în locul rabinilor cunoscători ai Legii şi ai Scripturilor… Pe alocuri, monologul Marelui Preot capătă accente demonice: „să fii pe pământ şi să condamni Cerul; să fii o creatură şi să dai morţii un Creator. Sunt mai presus de orice fiinţă omenească. Eu sunt singurul care a avut temeritatea supranaturală să condamn la moarte un Dumnezeu“.

Nebunia lui Pilat. Ce este adevărul?“ este întrebarea care va marca în mod tragic destinul lui Pilat din Pont. După condamnarea nedreaptă a lui Isus, Procuratorul Iudeii devine obsedat de două întrebări: cea privind Adevărul şi cea privind cauzele pentru care s-a lăsat tras pe sfoară de mai-marii evreilor deşi el personal era convins de nevinovăţia lui Isus din Nazaret. Sensibilitatea filosofică a lui Papini imaginează o întâlnire între Lucius Aeneus Seneca şi Pilat. La întrebarea întâmpinată de Isus cu tăcere, filosoful latin răspunde astfel: „Nimeni, atât cât trăieşte, nu poate să ştie ce este adevărul şi cum să deosebească adevărul de neadevăr. […] Platon spunea pe bună dreptate că filosofia este sinonimă cu moartea. Ca să ştii ce este adevărul, e necesar să mori“. Acest răspuns va pecetlui soarta unui suflet tulburat de vinovăţie. Cu minţile rătăcite şi obsedat de chipul celui condamnat pe nedrept, Pilat se va sinucide cufundându-se în apa cristalină a unui lac de munte. Minunată această antiteză simbolică între transparenţa apei şi întunericul sufletului…!

Legenda Marelui Rabin. Ultima poveste din cartea lui Papini este şi cea mai tulburătoare. Dialogul imaginar dintre Papa Celestin al VI-lea şi marele rabin al exilului, Sabbatai ben Şalom pune într-o lumină tragică diferenţele ireconciliabile nu atât între două religii, cât, mai ales, între două feluri de a vedea lumea şi viaţa. Reprezentantul simbolic al poporului evreu cere să fie primit, împreună cu cei pe care îi păstoreşte, în Biserica lui Cristos. Dar pune o condiţie: suprimarea din calendarul creştin a celebrării Săptămânii Patimilor… Văzând oroarea creştinului faţă de insolita propunere, celălalt se arată dornic de un compromis: celebrarea Patimilor lui Cristos fără menţionarea evreilor… În fond, singurii vinovaţi sunt romanii: Pilat şi soldaţii săi. Papa răspunde în unicul fel posibil: însoţindu-şi tăcerea de piatră cu lacrimi amare…

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s