despre Episcopul greco-catolic martir Ioan Suciu

* * *  – „Ioan Suciu – apostolul tinerilor“

Fundaţia Academia Civică, 2003; 167 p.

Cartea pe care o prezint aici este alcătuită din mesaje, studii şi mărturii prezentate la evocarea făcută la 25 iunie 2003, la sediul Fundaţiei „Academia Civică“, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea episcopului Ioan Suciu, în închisoarea de la Sighet.

Episcopul Ioan Suciu – supranumit „apostolul tinerilor“ – ocupă un loc aparte  în inima şi în amintirile contemporanilor săi. O simplă trecere în revistă a titlurilor este revelatoare în acest sens: El era iubirea lui Dumnezeu printre noi; „Ioan Gură de Rai“; Un martir al Bisericii Greco-Catolice; Viaţa lui Ioan Suciu – Dreptul de a ne regăsi identitatea; A lăsat în urma lui blândeţe, iubire şi lumină; Episcopul Ioan Suciu: din corespondenţa sa de direcţie spirituală; Are un loc aparte în împărăţia lui Dumnezeu; Nu mai încăpeau oamenii în Catedrală.

Născut la 3 decembrie 1907, studii liceale la Blaj, strălucite studii de teologie la Roma (doctor în filozofie – la 4 iulie 1927, doctor în teologie – la 26 iunie 1932), hirotonit preot la 29 noiembrie 1931 în Cetatea Eternă, profesor de religie la Liceul comercial de băieţi din Blaj şi la Internatul Vancean, profesor la Academia de Teologie „Sfânta Treime“ din Blaj, hirotonit episcop la 22 iunie 1940, arestat la 27 octombrie 1948, Ioan Suciu a murit la 27 iunie 1953 în sinistra închisoare de la Sighet, locul ales de comunişti pentru decapitarea elitelor noastre politice, culturale şi religioase.

În anul 1948, tânărul episcop rostea aceste cuvinte premonitorii pentru destinul său şi al Bisericii Greco-Catolice: „Bisericii Unite îi mai lipseşte încă frumuseţea martiriului şi a prigoanei; încă îi mai lipsesc rănile Mântuitorului. Fără de ele, lumina Bisericii noastre rămâne ascunsă sub obroc. Numai prigoana ne va putea da sfinţi şi va putea să arate lumii ceea ce suntem: fii şi apostoli ai Bisericii adevărate“.

Când ciuma roşie s-a abătut asupra acestei ţări, episcopul şi-a îmbărbătat turma, îndemnând-o să reziste răului şi cerându-i să nu renunţe la credinţa sa: „Staţi tari şi neclintiţi, statornici întru credinţa pentru care au sângerat părinţii şi strămoşii voştri. Nu puneţi semnătura pe nici un petec de hârtie prin care vi s-ar cere să vă lepădaţi de legea părinţilor adevăraţi. Nu vă înfricaţi! […] În clipa aceasta ochii istoriei sunt aţintiţi asupra noastră“.

Orator neîntrecut, el nu pierdea nici un prilej de a rosti adevărul, predicând împotriva comuniştilor. Era atât de temut încât Petru Groza a încercat imposibilul: să-l „cumpere“, oferindu-i scaunul patriarhal în schimbul renunţării la credinţă şi la opoziţia faţă de regim. Refuzul i-a pecetluit soarta: „Aceasta este o gură ce trebuie închisă!“. Viitorul episcop martir decisese însă: „Numai când voi fi mort nu voi mai predica“.

Arestat, anchetat, torturat, Ioan Suciu avea să-şi poarte crucea cu demnitate, curaj şi blândeţe. La un moment dat, îi spune unui torţionar: „Degeaba dai, prietene, eu nu mai simt, dar îmi e teamă de dumneata; mai odihneşte-te, fiule, să nu te doară mâinile“.

Deloc întâmplător, ultimul text din cartea dedicată memoriei episcopului Ioan Suciu se încheie cu o comunicare intitulată Procesul de beatificare a servilor lui Dumnezeu episcopii greco-catolici decedaţi pentru credinţă în timpul persecuţiei comuniste.

            Să nu fim indiferenţi la exemplul unor oameni extraordinari care au mărturisit cu viaţa lor adevărul credinţei creştine.

* * * *

Anton Moisin – „Episcopul român unit Ioan Suciu, călăuzitorul tinerilor de ieri, de azi şi de mâine“

Ed. Imago, Sibiu, 2004; 120 p.

            Micuţa carte consacrată de Anton Moisin învăţăturii şi personalităţii episcopului greco-catolic Ioan Suciu are, pentru cititorul de astăzi, un triplu rol: de restituire a memoriei, de sever avertisment şi de prezentare a unui model demn de urmat.

În anii comunismului ateu şi criminal, Biserica Română Unită (Greco-Catolică) şi-a urmat Păstorul pe Golgota. Credincioşii, preoţii şi episcopii au fost prigoniţi, torturaţi şi ucişi. Restituirea memoriei acestui calvar este o datorie morală, istorică, socială şi, deloc în ultimul rând, creştină. Într-o epocă de amnezie convenabilă, să ne amintim şi să spunem şi altora că secolul al XX-lea a fost unul al martirilor. Episcopul Ioan Suciu a murit în închisoarea de la Sighet la 27 iunie 1953.

Demersul lui Anton Moisin readuce în atenţia cititorilor figura excepţională a acestui slujitor al Bisericii lui Cristos. Cartea, minuţios documentată şi mustind de înţelepciune, este scrisă pe baza corespondenţei între Ioan Suciu şi fiii săi spirituali.

Avertismentul sever rezultă din comparaţia, chiar şi superficială, între învăţăturile Episcopului Suciu şi „educaţia“ contemporană. Diferenţa e colosală. Toate cuvintele episcopului-martir se nasc din iubire creştină şi îşi trag seva înţelepciunii din Evanghelii. Esenţa lecţiei sale este o imitatio Dei. „Educaţia“ contemporană se face în faţa televizorului, prin linguşirea a tot ce e josnic în om. Suntem în cădere liberă şi acest lucru nu pare să-i tulbure decât pe puţini.

Autorul scrie această carte spre a oferi cititorilor săi un model de urmat. Episcopul Ioan Suciu şi-a trăit credinţa până la ultimele ei consecinţe: jertfirea de sine şi moartea de martir. Asta înseamnă că toate cuvintele lui sunt demne de crezare şi capătă greutatea exemplului propriu. Mai mult: după trecerea atâtor decenii, chestiunile la care el se referă sunt de o uimitoare actualitate: cauza secetei spirituale la tineri şi remediul ei, legătura dintre frumuseţe şi credinţă, iubirea faţă de om şi iubirea faţă de Dumnezeu, tinerii bătrâni şi bătrânii tineri, „Evanghelia Iubirii“ a Rănilor Domnului, despre atitudinea creştină, şcoala suferinţei creştine, munca tânărului, curajul creştin, încrederea în Dumnezeu, refuzul trădării, sensul vieţii…

Pentru cei înstrăinaţi de Cristos şi Biserica sa, pentru (post)modernii mulţumiţi de sine şi de lumea în care trăiesc, cartea poate părea stranie. Să fim serioşi: câţi mai cred astăzi că printre virtuţile unei tinere trebuie să se numere modestia? Şi totuşi… Oare nu tocmai lipsa modestiei a contribuit serios la criza catastrofală a căsătoriei şi a familiei, criză cu care ne confruntăm astăzi? Episcopul greco-catolic martir abordează teme delicate şi spinoase pentru orice om, dar de care omul contemporan are oroare pur şi simplu: suferinţa, lacrimile, penitenţa…

Scrisul Episcopului Ioan Suciu este o încântare: forţă şi delicateţe, smerenie şi putere, şi, mai presus de toate, Adevărul… Regăsim ecouri franciscane („Iubind pe Isus te faci sfânt. Şi atunci iubeşti tot ce a iubit Isus. Aci e toată sfinţenia!“ ; „Suntem copleşiţi de surâsul lui Dumnezeu în creaturi, de la aripi de fluturi până la petale, de la stele până la smerita gâză, şi suntem promişii Paradisului. Meditează asupra motivelor bucuriei noastre.“), formulări tăioase care vindecă de obsesia (sau depresia) de a fi pe placul lumii („Părerile lumii să-ţi folosească de ştergătoare de picioare când intri în conştiinţa şi judecata ta.“) şi un ghid – mistic şi practic deopotrivă – destinat credincioşilor de ieri şi de azi („Ranele lui Hristos spun iubirea lui Dumnezeu şi o spun concret şi o spun fiecăruia. Privind cu aceşti ochi ranele Domnului, înţelegem că rostul lor este […] aşteptarea lui Dumnezeu la un inevitabil răspuns pe care sufletul nostru trebuie să-l dea iubirii lui pătimitoare. Acest răspuns pune în joc veşnicia noastră“).

Care e lecţia esenţială pentru un tânăr? Curajul. Ioan Suciu scrie despre curaj  într-un mod cu totul surprinzător. Curajul nu e simplă bravadă şi nu are legătură cu forţa fizică (aşa cum ne învaţă filmele proaste), ci este esenţialmente de natură spirituală: curajul de a avea încredere în protecţia oferită de Dumnezeu fidelilor săi pe valurile acestei vieţi; curajul de a ne smeri pentru a-i ajuta pe semenii noştri aflaţi în nenorocire; curajul de a avea încredere că Dumnezeu te-a iertat, atunci când i-ai cerut iertare în Sfânta Spovadă. Meditând la aceste gânduri ale episcopului-martir, înţelegem cât de îndreptăţit era supranumele său – Episcopul Tineretului.

Iubindu-l şi urmându-l pe Cristos, Episcopul Suciu a predicat Cuvântul Său şi a purtat Crucea Sa, pe care s-a lăsat răstignit, dând mărturie despre Adevăr. Această carte-document, scrisă pentru neuitare, ar trebui dăruită fiecărui tânăr: celui credincios – pentru a-şi aprofunda credinţa, dar şi celui rătăcit – ca să se întoarcă în Casa Tatălui.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s