Daniel Ange – „Trupul tău este făcut pentru iubire“

Editura Sapientia, Iaşi, 2006; 263 p.

„Ar trebui să mărturiseşti care este cel mai cumplit motiv de suferinţă: nimeni nu are nevoie de tine. Nimeni nu te caută. Nu eşti de folos, nu-i eşti necesar nimănui. Atunci, la ce bun să mai fii pe lume? De fiecare dată când te implici într-o relaţie sexuală, inima ta îi strigă celuilalt: Chiar contez pentru tine? Chiar exist pentru tine? Spune-mi că nu sunt singur pe lume!“ Aceasta este radiografia exactă şi năucitoare pe care Daniel Ange o face sufletului modern, dezamăgit şi pustiit. Revoluţia sexuală, „emanciparea“, „eliberarea“ nu au adus „paradisul“ promis. Dimpotrivă: nerefuzându-şi nicio plăcere, refuzând în schimb orice criteriu moral, refuzând să asculte de glasul inimii, schimbând partenerii ca pe şosete, tratând propriul trup şi pe al altora ca simplu obiect, omul de astăzi este îngrozitor de singur. Prea puţini cred cu adevărat în iubire şi au şansa să o trăiască.

Daniel Ange scrie o carte curajoasă şi necesară. Mărturisesc că mă temeam de tonul doctoral-moralizator, care pune pe fugă pe oricine. Ei bine, nu. Autorul ştie despre ce vorbeşte. Şi o face tremurând de emoţie că ar putea răni pe cineva, o face cu iubire şi refuzând categoric să judece sau să condamne.

Cele trei capitole: „Urgenţa maximă: să reinventăm iubirea“, „Trupul: aşa cum apare pe radarul inimii“ şi „Iubirea trezeşte iubirea“ sunt completate cu un consistent dosar de mărturii. Pagini cutremurătoare, pline de slăbiciune, suferinţă şi dezamăgire, dar şi de lumină, putere şi speranţă…

Mi-au plăcut mult inteligenţa, smerenia şi luciditatea cu care demontează minciunile şi clişeele referitoare la sexualitate. Nu, virginitatea nu e o ruşine. Nu, adulterul nu e un păcat lesne iertător. Nu, masturbarea nu e deloc naturală şi benignă. Fără acordul inimii şi al minţii nu avem parte de iubire, ci de minciună. Avortul e o crimă. Prostituţia (de ambe sexe) e sinucidere fizică şi sufletească. Homosexualitatea, dacă nu reprezintă o opţiune asumată voit şi conştient, atunci trebuie privită ca o cruce.

Autorul îşi pune în gardă cititorii împotriva opiniilor comune în societatea contemporană: ele mint, obligă şi strivesc. Sunt extrem de periculoase, mai ales pentru adolescenţi. Dacă nu aderă la ele, sunt imediat izolaţi şi ridiculizaţi. Dacă le îmbrăţişează, sunt luaţi de val şi se pot pierde. Soluţia? Discernământul. Dumnezeu ne-a dat tuturor şi inimă, şi minte. Să le folosim cum trebuie. Şi, mai ales, să nu ne minţim pe noi înşine.

Imaginea lumii contemporane e înfricoşătoare, iar avertismentul e sever: „Îmbătată de puterea, bogăţiile şi ştiinţa sa, omenirea se joacă de-a ucenicul vrăjitor; crede că totul îi este permis, că totul este posibil. Se joacă cu viaţa sa, glumeşte cu iubirea, se amuză pe seama trupului, flirtează cu moartea. Dacă îi smulgi vieţii Iubirea, iubirea se întoarce împotriva vieţii“. Câteva exemple: avortul, destrămarea familiei, manipularea genetică, SIDA, sinuciderile în rândul tinerilor.

Formulările aforistice, nu puţine, sunt presărate de-a lungul acestor pagini şi însoţesc cititorul într-o călătorie a durerii şi a speranţei: „Iubirea fără adevăr: flirt. Adevărul fără iubire: zero“.

Daniel Ange îndrăzneşte în cartea sa o presupoziţie pentru mine uluitoare: cei care cad pradă desfrâului (de orice natură) îl caută de fapt, cu disperare, pe Dumnezeu. Iar când l-au regăsit, după ce au avut curajul să-şi privească fără complezenţă păcatul, atitudinea lor se schimbă radical.

E nevoie de lumină şi adevăr, de discernământ şi curaj: lumina de a distinge între adevăr şi minciună, curajul de a alege să rosteşti adevărul, puterea de a face binele, chiar dacă ţi se pare că eşti slab şi singur împotriva tuturor.

Una dintre cele mai frumoase mărturii din această carte îi aparţine unui tânăr homosexual. Povestea sa, de o sinceritate dezarmantă, poate fi rezumată în trei momente:  (i) suferinţa: „Ştiu cum e şi când plângi şi ai vrea să ai pe cineva care să te ia în braţe. Ştiu şi zilele când ajungi să te iubeşti atât de puţin, ba chiar te urăşti şi-ţi doreşti moartea.“, (ii) stupoarea în faţa iubirii divine: „Cel Sfânt, Cel Bun, Cel Perfect. Isus, crucificat prin păcatul meu, ştia de mine şi mă iubea.“, (iii) „reţeta“ sa: lauda lui Dumnezeu („mai ales când îţi este greu, când pare « contraindicat »“) şi abandonul („Eu nu pot şi nu înţeleg, aşa că tu, Doamne, fă cum ştii; fac răul pe care nu vreau să-l fac. Ei bine, Doamne, fie-ţi milă!“).

Acesta e mesajul central al cărţii: „Eşti iubit cu o iubire absolut unică! Şi dacă Dumnezeu nu ar mai trimite asupra ta în fiecare fracţiune de secundă o privire încărcată de tandreţe, o privire care îţi dă clipă de clipă viaţă, ai înceta chiar în secunda aceea să mai exişti. Existenţa ta este întreţinută de o iubire continuă, iar tu habar nu ai…“

Cel care a păcătuit, are nevoie de lacrimi: dar nu lacrimile deznădejdii, ca Iuda, ci lacrimile pocăinţei şi ale iubirii, ca Petru. Dumnezeu ne cunoaşte şi ne iubeşte: în slăbiciunea noastră se oglindeşte atotputernicia sa. Păcătosul poate că se satură de el însuşi şi de păcatul său, dar Dumnezeu nu refuză nimănui iubirea şi iertarea. El, care e Iubire veşnică, ne aşteaptă: „Iată, eu stau la uşă şi bat…“

Daniel Ange le strigă tinerilor asurziţi de zgomotul şi zarva lumii: TRUPUL TĂU ESTE FĂCUT PENTRU IUBIRE !  Îl aude cineva…?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s