René Chenesseau – „Jurnalul unui preot exorcist“

Editura Galaxia Gutenberg, 2011; 412 p.

Cartea părintelui Chenesseau este una dintre cele mai credibile și mai zguduitoare mărturii ale existenței și lucrării diavolului în lumea contemporană. Postmodernii rătăciți, supuși robiei banului și plăcerilor, setei de putere și plăcerilor, dictaturii relativismului și a bunului-plac, neagă deopotrivă existența lui Dumnezeu și existența diavolului.

Pe scurt, a vorbi despre Dumnezeu te face „bigot“ sau „învechit“, iar a vorbi despre diavol te face „infantil“ sau „nebun“. Dar Dumnezeul pe care civilizația și cultura noastră îl alungă la periferie (tolerându-l, cel mult, într-un cadru strict privat) lasă loc acțiunii diavolului, pe care lumea de azi îl „invită“ uneori fără să știe sau fără să vrea: promiscuitatea sexuală, divorțul, avortul, traficul de organe, de droguri, de persoane, crima, persecuția atroce a creștinilor (sângeroasă în Orientul Mijlociu și nesângeroasă, dar publică și instituțională, în Europa Occidentală și în SUA), politicile agresive antinatalitate, și, deloc în ultimul rând, ura generalizată (și a musulmanilor, și a sutelor de culte protestante, și a ateilor, și a „corecților politic“, și a „progresișitilor“ de tot felul) împotriva catolicilor, toate acestea alcătuiesc un tablou deloc vesel al lumii în care trăim…

Deloc întâmplător, cartea se deschide cu un citat revelator din scrierile Papei Ioan Paul al II-lea: Biserica participă la biruința lui Cristos asupra diavolului: Cristos a dăruit apostolilor săi puterea de a alunga diavolii. Biserica își exercită această putere biruitoare prin intermediul lui Cristos și al rugăciunii, care, în cazuri speciale, poate lua forma de exorcism“.

Prima parte a cărții abordează „Exorcismul în fapte“: există două categorii de persoane care au nevoie de exorcism – cei care sunt chinuiți din propria vină (pentru că se ocupă cu ghicitul, vrăjitoria, blesteme, ritualuri satanice, pacte cu diavolul) și cei care sunt chinuiți din cauza iubirii lor pentru Cristos (categorie enigmatică șu tulburătoare, unde întâlnim preoți și laici, călugări și călugărițe, novici și novice, seminariști).

Tot aici, autorul detaliază cele patru forme de eliberare – 1. eliberare definitivă (diavolul nu mai revine), 2. diavolul este izgonit, dar revine, 3. eliberarea parțială, 4. exorcismul nu eliberează, ci doar ușurează puțin suferința persoanei chinuite și o întărește în credință.

În privința celor seduși de promisiunile diavolului (putere, glorie, bani, succes, răzbunare), părintele Chenesseau avertizează sec: Satana nu are prieteni, ci doar sclavi.

Încă un avertisment, valabil pentru noi toți: Diavolul încearcă să se folosească mereu de porțile noastre deschise, iar acestea sunt mai mereu de ordin moral și spiritual“.

Partea a doua a lucrării prezintă „Discernământul. Criteriile sau simptomele influenței satanice specifice. Cauzele“. Printre criteriile, semnele și simptomele care ne permit să discernem „lucrarea specifică“ a diavolului, autorul enumeră: opoziția față de virtuțile teologale (credința, speranța, iubirea); opoziția față de darurile Spiritului Sfânt, mai ales față de pacea sufletească și față de bucurie; tulburări de ordin psihologic și fizic, importante și inexplicabile.

Aflăm detalii extrem de interesante din volumul părintelui exorcist: Diavolul este mult mai inteligent decât noi. Dacă discut cu el, voi cădea în capcană. Lucifer are puterea să dispună de mintea noastră după cum vrea el, fiind inteligența câmpul său preferat de luptă. (Acestea fiind zise, acum înțelegem altfel celebrul verset, atât de mult răstălmăcit „Fericiți cei săraci cu duhul…“).

Pe diavol îl caracterizează o răutate imprevizibilă și o logică extraordinară, o inteligență angelică rece“.

Dintr-o impresionantă relatare despre o femeie chinuită de diavol timp de mai mulți ani pentru iubirea ei de Dumnezeu și fidelitatea față de Biserică, se desprind câteva elemente recurente și lămuritoare despre realitatea cumplită a acestei cărți – diavolul se străduiește din răsputeri să anihileze motivațiile și fundamentele credinței: rugăciunea („Rugăciunea este o prostie“), Sfânta Împărtășanie („Sfânta Împărtășanie este un lucru fals și inutil“), preotul („Părintele exorcist nu va reuși să te ajute, așa că mai bine lasă-l în pace!“), esența lui Dumnezeu („Dumnezeu este crud și lipsit de iubire“).

Un detaliu „tehnic“ extrem de interesant: Nu există un raport de echivalență între intensitatea semnelor și profunzimea lucrării demonice. Există persoane extrem de chinuite de către diavol, chiar dacă semnele manifestate în timpul exorcismului sunt destul de timide“.

Parametrii de certitudine în privința prezenței și lucrării demonice sunt, conform părintelui Chenesseau, următorii: diferența dintre o boală fizică sau psihică și lucrarea diavolului ține de bruschețea manifestărilor (în primul caz, evoluția e lentă, în al doilea caz este instantanee), concordanța simptomelor, semne survenite în timpul exorcismului, starea diferită a personei exorcizate (înainte și după celebrarea exorcismului), timpul de observație și proximitatea față de persoana chinuită, sfințenia și calitatea discernământului persoanei în cauză, se distinge mult mai ușor lucrarea diavolului în cazul celor chinuiți datorită iubirii față de Dumnezeu.

Partea a treia a cărții are în vedere „Exorcismul, poporul lui Dumnezeu și lumea“. Părintele abordează aici pericolele și necesitatea exorcismului. Printre pericole: pentru cei care cer exorcismul – căutarea senzaționalului, abandonarea propriilor responsabilități și identificarea unui dușman greșit, (foarte rar) truma exorcismului; pentru preotul exorcist – pericolul de a greși atunci când nu colaborează cu medici sau teologi ai vieții spirituale, pericolul fizic (ura și violența celui exorcizat), pericolul sufletesc (riscul de a cădea în păcatul mândriei); pentru oameni, în general – pericolul datorat mijloacelor de comunicare în masă (căutarea senzaționalului și promovarea șarlatanilor), pericolul de a acorda o atenție excesivă diavolului, pericolul de a conferi satanei puteri mai mari decât deține de fapt, pericolul de a dori exorcismul mult prea des. Necesitatea exorcismului este dublă – pentru binele lumii și pentru viața poporului lui Dumnezeu.

Despre victimele lipsei de exorciști, autorul afirmă că există două mari categorii: săracii (oameni care cad pradă temerilor și apoi apelează la șarlatani) și membrii Bisericii care sunt foarte activi în viața de credință și „a căror vocație deosebită este aceea de a se uni cu Cristos în Patimile Sale“.

În capitolul „Învățătura Sfintei Tradiții“, aflăm despre exorcism în primele trei veacuri creștine, despre legătura dintre exorcism și ritualul baptismal, precum și câteva distincții de mare finețe teologică – între cei posedați sau chinuiți pentru că au păcătuit grav și cei chemați să împărtășească Patimile lui Cristos („suflete sfinte care se dăruiesc ca jertfă în numele tuturor oamenilor pentru toate fărădelegile înfăptuite“); exorcism direct vs. exorcism la distanță, posesie diabolică vs. obsesie diabolică.

Dacă în cazul posesiei persoana nu este conștientă, iar diavolul se joacă cu ea ca și cu o păpușă, în cazul obsesiei omul este conștient de ceea ce i se întâmplă (părintele exorcist enumeră patru tipuri de obsesie – referitoare la cuvinte și gesturi, interferențe asupra simțurilor, boli ieșite din comun, pentru care medicii nu găsesc nici remediu, nici explicație, ispite de o violență extraordinară).

În capitolul următor, autorul sintetizează „Învățătura Conciliului Vatican II și a Papei Ioan Paul al II-lea“ referitoare la exorcism.

Minunata carte a părintelui Chenesseau, rod al unei strădanii de-o viață în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii, în luptă pe viață și pe moarte cu diavolul, răutatea, viclenia și minciunile sale, se încheie – cum altfel? – cu o superbă colecție de rugăciuni pe care exorcistul le-a folosit mereu în lupta sa: rugăciune către Fecioara Maria, Împărăteasa Îngerilor și biruitoarea iadului, rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail, Litania Sfinților și alte două preafrumoase litanii.

Deși tabloul care se desprinde din această carte este înfricoșător, ea merită citită cu seriozitate și atenție. Dar fără frică sau descurajare, pentru că biruința finală va fi a lui Cristos, a Sfintei Fecioare și a Bisericii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s