Interviu cu Ladislau Csendes (2000)

Ana-Maria Botnaru: Dialogul nostru începe cu întrebarea comună adresată tuturor invitaţilor mei din această pagină: ce reprezintă pentru dvs. muzica lui Bach?

Ladislau Csendes: Cu siguranţă înseamnă foarte mult; unii cred că el este pâinea noastră (a muzicienilor) cea de toate zilele, alţii îl consideră al cincilea evanghelist. Însă pentru cei care nu îl cunosc, Bach nu înseamnă destul. Iată de ce consider lăudabilă iniţiativa dvs. de a marca această aniversare UNESCO la revista catolică Actualitatea Creştină.

Cum caracterizaţi opusurile pentru vioară solo dpdv retoric şi stilistic?

Este vorba de cele şase opusuri – trei partite şi trei sonate. Fugile ar trebui  să-şi recapete această dimensiune retorică pierdută începând cu perioada romantismului. Matricea lor stilistică este strâns legată de aşa-numita tasologie (ştiinţa configurării în timp a materialului sonor); sunt cinci momente –exordium (captarea bunăvoinţei, ca şi în literatură sau oratorie) prin care Bach ne introduce în lumea operei, apoi narratio (apariţia ideii) – în cazul fugii în sol minor, bunăoară, acest moment este pregnant marcat printr-o schimbare de registru. După aceea urma argumentatio (o argumentare pro şi contra) care apare în modul cel mai interesant în fuga în la minor – forma în direct şi forma în oglindă, două forme care par să pună în scenă întrebarea hamletiană – “a fi sau a nu fi?”, creează în final o sinteză care ne duce cu gândul la Cusanus şi la coincidentia oppositorum. Cea de-a treia fugă aş menţiona-o mai ales pentru a evidenţia momentul final – peroratio (peroraţia) care reexpune momentul iniţial – exordiumul. Este important şi substratul poetic al lucrării – cântarea luterană cu nr. 87 – “Komm heiliger Geist Herr Gott” o replică la imnul gregorian “Veni Creator Spiritus“. Ca într-o predică, şi în fugile lui Bach, corolarul ideilor apare în peroraţia finală.

Problema autenticităţii în ceea ce priveşte interpretarea muzicii baroce a stârnit nenumărate controverse. Care este poziţia dvs.?

Ce este autentic…? Nu trebuie să tragem o linie netă. Acest lucru nu este nici important şi nici de folos. Mai degrabă printr-o empatie specifică să încercăm să intrăm în lumea operelor lui Bach. Cercetările recente în teoria comunicării arată că nu putem vorbi de comunicare în absenţa înţelegerii lumii mesajului. Ca să înţeleg mesajul trebuie să mă integrez în lumea acelei opere – creaţia lui Bach nu poate fi înţeleasă în afara credinţei creştine, în afara culturii europene, în afara evoluţiei culturii muzicale europene. Acestea sunt jaloanele fără de care atât   aşa-zişii autentici, cât şi aşa-zişii moderni, se situează deopotrivă în afara subiectului.

Ce are specific o vioară barocă în comparaţie cu una modernă?

Jaap Schröder, decanul de vârstă al acestei maniere speciale de a cânta, apoi Sigiswald van Kujken şi alţii cântă pe nişte instrumente cu tastiera mai scurtă, iar corzile sunt din maţ; acest lucru nu permite o sonoritate amplă, dar nici nu e nevoie, întrucât muzica barocă se cânta fie în biserici, fie în teatre, fie în saloane (cf. cele trei genuri – de chiesa, da camera şi muzica teatrală).

Ce ştim despre Bach ca violonist?

Nu prea mult. Pe vremea când era în slujba prinţului Leopold, Bach a compus la comanda acestuia, care până la un punct a fost interesat de vioară. Apoi plictisindu-se de game şi arpegii, prinţul a renunţat la această pasiune. Opusurile de care am vorbit pe larg până acum (sonate şi partite) au fost scrise în acea perioadă. Cum cânta Bach la vioară? Putem să dăm doar cu presupusul.

Aş dori să vă opriţi puţin asupra semnificaţiei spirituale a creaţiei lui Bach, mai precis nu partea cu destinaţie liturgică (pasiuni, motete, cantate), ci restul lucrărilor.

Toate lucrările lui Bach sunt pătrunse de spiritualitatea creştină. Întorcându-ne la fugi, o analiză atentă şi trans-textuală (i.e. a semnificaţiilor) este edificatoare în acest sens. În acest moment este nevoie de câteva precizări: Boeţius a transcris în Evul Mediu modurile antice greceşti, dar a greşit direcţia; grecii îşi scriseseră modurile descendent, iar Boeţius le-a transcris ascendent. A confundat modul frigic cu cel doric, eroare care s-a perpetuat vreme de sute de ani din pricina faimei de care se bucura autorul. Bach avea cu siguranţă unele cunoştinţe despre muzica grecească, iar în argumentatio al acestei prime fugi foloseşte un material doric şi unul frigic; cele două tetracorduri sunt schimbate, iar la sfârşit reunite. O analiză anagogică ar revela acest adevăr: căile Domnului nu sunt căile noastre, şi, conform învăţăturii luterane, putem fi mântuiţi numai prin har, nu datorită meritului nostru. Este un exemplu de spiritualitate creştină codificată muzical. Fuga a treia, ilustrând tema Veni Creator Spiritus, este pătrunsă de spiritualitatea Rusaliilor. În fuga a doua recunoaştem chemarea Sf. Apostol Paul care spune că sufletul nostru este un templu al Sfântului Duh. Acest “a fi sau a nu fi” de care vorbeam în legătură cu fuga a doua fără îndoială se poate înţelege şi în sens transcendent – a fi întru Cristos sau a nu fi deloc. Iată deci că şi o muzică relativ abstractă cum este muzica fugilor poate fi pătrunsă de credinţa şi spiritualitatea creştină.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s