Pr. Claudiu Dumea – „Sfânta Fecioară Maria în Misterele Rozariului“

Editura ARCB, 2004; 672 p.

Sfântul rozariu… Nicio altă religie de pe faţa pământului şi nicio altă confesiune creştină nu îl cunoaşte. Cu ce dar extraordinar am fost binecuvântaţi noi, catolicii, şi cu câtă nepăsare trecem uneori pe lângă el, rugându-ne cu superficialitate ori – grăbiţi cum suntem – nemairugându-ne…!

Dincolo de recapitularea adevărurilor credinţei noastre (Cardinalul John Henry Newman spunea că Rozariul este Crezul transformat în rugăciune), frumuseţea lui stă, cred, în asemănarea perfectă cu creştinismul.

Să ne reamintim misterele rozariului (sursa: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20061011)

             Misterele de bucurie (lunea şi sâmbăta)

În primul mister de bucurie se contemplă vestea adusă de Înger Preasfintei Fecioare Maria: Intrând îngerul la ea a spus: «Bucură-te, tu care eşti plină de har, Domnul este cu tine… Iată vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus» (Lc 1,28.31).

În al doilea mister de bucurie se contemplă vizita Preasfintei Fecioare Maria la  Elisabeta: Imediat ce Elisabeta a auzit salutul Mariei, i-a tresărit pruncul în sânul ei (Lc 1,41).

În al treilea mister de bucurie se contemplă naşterea lui Isus în peştera din Betleem: Maria l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei (Lc 2,7).

În al patrulea mister de bucurie se contemplă prezentarea lui Isus la templu de către Maria şi Iosif: la patruzeci de zile de la naşterea lui Isus, Maria şi Iosif l-au dus pe prunc la Ierusalim ca să-l ofere Domnului (Lc 2,22).

În al cincilea mister de bucurie se contemplă regăsirea lui Isus în templu: Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui meu? Mama lui păstra toate acestea în inima ei (Lc 2,49-51).

               Misterele de lumină (joia)

În primul mister de lumină se contemplă botezul lui Isus în Iordan: În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan. Şi din cer s-a auzit un glas: «Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit bucuria» (Mc 1,9-11).

În al doilea mister de lumină se contemplă Isus la nunta din Cana: Mama lui Isus a spus slujitorilor: «Faceţi tot ce vă va spune». Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. Şi-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el (In 2,5.11).

În al treilea mister de lumină se contemplă vestirea împărăţiei lui Dumnezeu: Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: «S-a împlinit timpul şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!» (Mc 1,15).

În al patrulea mister de lumină se contemplă Schimbarea la Faţă a lui Isus: Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte ca să se roage. Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare (Lc 9,28-29).

În al cincilea mister de lumină se contemplă întemeierea Sfintei Euharistii: În timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor şi le-a spus: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!». Apoi luând potirul, după ce a mulţumit, le-a dat lor, spunând: «Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor» (Mt 26,26-28).

                   Misterele de durere (marţea şi vinerea)

În primul mister de durere se contemplă agonia lui Isus în grădina Ghetsemani: Şi, intrând în agonie, se ruga şi mai stăruitor, iar sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sânge (Lc 22,44).

În al doilea mister de durere se contemplă biciuirea lui Isus: Atunci Pilat l-a luat pe Isus şi l-a dat să fie biciuit (In 19,1).

În al treilea mister de durere se contemplă încoronarea lui Isus cu spini: Soldaţii, împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap (Mt 27,29).

În al patrulea mister de durere se contemplă drumul lui Isus spre Calvar cu crucea pe umeri: Pilat l-a predat lor ca să fie răstignit. Aşadar, l-au luat pe Isus. Purtându-şi singur crucea, a ieşit spre locul numit Golgota (In 19,16-17).

În al cincilea mister de durere se contemplă Isus răstignit şi mort pe cruce: Ajunşi la Calvar, l-au răstignit… După ce a luat oţetul, Isus a spus: «S-a împlinit!». Şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul (In 19,18.30).

              Misterele de slavă (miercurea şi duminica)

În primul mister de slavă se contemplă Învierea lui Isus: Ştiu că-l căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat după cum a zis (Mt 28,5-6).

În al doilea mister de slavă se contemplă Înălţarea lui Isus la cer: Domnul Isus s-a înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu (Mc 16,19).

În al treilea mister de lumină se contemplă coborârea Duhului Sfânt asupra apostolilor aflaţi împreună cu Preasfânta Fecioară Maria în cenacol: Le-au apărut nişte limbi ca de foc. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt (Fap 2,3-4).

În al patrulea mister de slavă se contemplă ridicarea Preasfintei Fecioare Maria la cer: Mari lucruri mi-a făcut Cel Puternic şi numele lui e sfânt (Lc 1,49).

În al cincilea mister de slavă se contemplă încoronarea Preasfintei Fecioare Maria ca Regină a cerului şi a pământului: Şi s-a arătat în cer un semn mare: o femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele (Ap 12,1).

            Aşa cum în ieslea de la Betleem a stat însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Regele universului, la fel, sub aparenta umilitate şi monotonie a rugăciunii vocale se ascunde comoara contemplaţiei, atât de familiară pentru omul medieval bunăoară, dar din ce în ce mai străină pentru omul (post)modern. Cum se explică asta? Lumea în care trăim e invadată de imagini, ceea ce are ca reflex o slăbire a imaginaţiei. (imaginatio vera – capacitatea de a converti cuvintele în imagini, de a vedea cu ochii minţii). De aceea, în cazul Rozariului, suntem tentaţi să ne concentrăm mai degrabă asupra rugăciunii vocale, în dauna contemplaţiei. Or, rostind cu evlavie Tatăl Nostru, de 10 ori Bucură-te, Marie şi Slavă Tatălui, noi trebuie – simultan – să contemplăm cu ochii credinţei misterul enunţat. Să ne așezăm, cu suflet și minte, în mijlocul acelei scene neo-testamentare. Demers extrem de dificil, căci suntem asaltați de un permanent “zgomot de fond” deopotrivă auditiv și vizual. Avem nevoie de un ghid, de un ajutor specializat.

Un astfel de manual de contemplaţie este cartea părintelui Claudiu Dumea intitulată SFÂNTA FECIOARĂ MARIA ÎN MISTERELE ROZARIULUI. Ediţia a doua cuprinde, pe lângă misterele tradiţionale (de bucurie, de durere şi de slavă), şi misterele de lumină – introduse de Papa Ioan Paul al II-lea. Înainte de a intra în substanţa cărţii pe care v-o prezint, aş vrea să zăbovesc o clipă asupra acestui amănunt. Textele rugăciunilor sunt de neatins; ele nu pot avea soarta manualelor şcolare care se schimbă de la un an la altul. Şi totuşi, Rozariul născut în Evul Mediu şi ajuns până la noi în forma cunoscută, a fost modificat de Ioan Paul al II-lea prin adăugarea misterelor de lumină – Botezul lui Isus în Iordan, nunta din Cana, vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu, Schimbarea la faţă pe muntele Tabor, instituirea Sfintei Euharistii. Gest născut din credinţă, iubire şi contemplaţie. Dacă ştim să vedem „semnele timpului“, această completare a Rozariului constituie deopotrivă un gest profetic şi un testament spiritual: Ioan Paul al II-lea ne-a iubit şi s-a rugat pentru noi toţi, chemându-ne, pe urmele lui Cristos şi ale Fecioarei Maria, să fim fii ai luminii.

M-am întrebat de ce se cheamă cartea aceasta „Sfânta Fecioară Maria în Misterele Rozariului“ şi nu, mai simplu, „Misterele Rozariului“. Răspunsul cel mai la îndemână ar fi că modelul oricărui creştin şi călăuza noastră spre Cristos este Maria. Fără ascultarea, credinţa, tăcerea şi umilinţa ei desăvârşite, misterele Rozariului sunt greu, dacă nu imposibil, de pătruns. Numai privind la Maria – prima misionară şi prima între cei răscumpăraţi prin jertfa Crucii – vom înţelege…

Meditarea fiecărui mister are ca suport citate din Evanghelii. Şi impresionează, ca de fiecare dată în cărţile părintelui Dumea, fineţea demersului teologic şi erudiţie. Părinţi ai Bisericii şi autori contemporani, scriitori şi filozofi din toate epocile, teologi şi sfinţi, poeţi moderni şi profeţi din Vechiul Testament sunt convocaţi spre a da mărturie prin scrierile lor despre adevărul, frumuseţea şi tainele de nepătruns ale credinţei creştine. Toma de Aquino, Roman Melodul, Alfons Maria de Liguori, Anna Ecaterina Emmerich, Karl Barth, Dostoievski, Hans Urs von Balthasar, Leonardo Boff, Tereza a Pruncului Isus şi Tereza de Avila, Augustin, Origene, Francisc de Assisi, Martin Luther, Felice Capello, Friedrich Nietzsche, Francisc de Sales, Albino Luciani (Papa Ioan Paul I), Don Bosco, Ioan Gură de Aur, Papa Paul al VI-lea, Bonaventura, Papa Ioan al XXIII-lea, Vergiliu, Leon Bloy, Jean Daniélou, Lorenzo da Fara, Jacques Maritain, Lev Tolstoi, Paul Claudel, Grigore Luminătorul, Charles de Foucauld, Papa Ioan Paul al II-lea şi lista ameninţă să se prelungească…

Dacă aş spune că am citit această carte, n-ar fi destul și nici exact: adevărul e că am devorat-o. Deşi este o carte masivă şi nu mă bucur de prea mult timp liber, m-am trezit că nu o pot lăsa din mână. E genul de carte ce nu se epuizează la o primă lectură, ci te invită să revii cu lecturi ulterioare; „Sfânta Fecioară Maria în Misterele Rozariului“ nu ar trebui să lipsească din biblioteca şi din referinţele unui catolic preocupat să-şi aprofundeze credinţa. O carte de păstrat la căpătâi, de oferit prietenilor dar şi duşmanilor…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s