Pr. Claudiu Dumea – „Îngeri şi diavoli“

Editura Sapientia, Iaşi, 2003; 337 p.

Despre cărţile părintelui Claudiu Dumea se pot afirma cu certitudine două lucruri: că reprezintă bună învăţătură şi hrană spirituală şi că sunt scrise cu har, într-un stil limpede, elegant şi alert.

             ÎNGERI ŞI DIAVOLI bunăoară, anunţă încă din titlu intenţia autorului: de a pune în lumină, faţă în faţă, două entităţi invizibile şi necorporale – dar reale – la care, s-o recunoaştem deschis, omul de astăzi se gândeşte tot mai rar. Şi dacă creştinilor nu le este îngăduit să se îndoiască de existenţa şi realitatea îngerilor şi a diavolilor, ceilalţi moderni – atei, păgâni sau indiferenţi – au mari probleme în a accepta existenţa acestora. Prejudecata lor poate fi rezumată astfel: nu există decât ceea ce cade sub simţuri. O categorie intermediară între cei care cred şi cei care nu cred îi include pe aceia care au opinii personale cu privire la îngeri sau la diavoli. Tind să cred că aceştia din urmă sunt şi cei mai periculoşi deoarece, într-o lume ca a noastră, însetată de spiritualitate, ei pun în circulaţie afirmaţii false şi învăţături greşite. Iată de ce este atât de bine venită această carte de învăţătură catolică, scrisă cu înţelepciune şi har, şi dăruită nouă spre meditaţie şi edificare.

„Îngerul este creatura cea mai sublimă, fiindcă este cea mai asemănătoare cu Dumnezeu“ (Sf. Toma de Aquino).

Pr. Claudiu Dumea demonstrează în cartea sa că teologia nu este o disciplină rezervată medievalilor şi refuzată modernilor. Elegantul său excurs despre ierarhia cerească (apud Dionisie Areopagitul) este deopotrivă prilej de meditaţie spirituală şi de delectare intelectuală. Să recapitulăm: corurile îngereşti şi treptele lor sunt Serafimii, Heruvimii, Tronurile; Domniile, Stăpânirile şi Puterile; Dregătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.

În Sfânta Scriptură, prezenţa angelică este abundentă, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament: de la cartea Genezei şi până la Apocalips, îngerii sunt mesagerii lui Dumnezeu printre oameni şi slujitori ai planului divin.

O referinţă clasică este îngerul păzitor. El are o triplă misiune: este înger al păcii, al pocăinţei şi al rugăciunii. Oare cum ar arăta viaţa noastră dacă ne-am gândi mai des şi mai serios la îngerul nostru în acest fel?

Secţiunea dedicată îngerilor se sprijină pe învăţătura şi autoritatea unor nume mari în istoria Bisericii şi a credinţei: Sf. Apostol Pavel, Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan, Sf. Augustin, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Eusebiu din Cezareea, Sf. Grigore din Nazianz, Sf. Ambroziu, Sf. Efrem Sirul, Sf. Ignaţiu de Loyola, Origene, Tertulian, Card. Jean Daniélou, Card. John Henry Newman.

Faptul că îngerilor le sunt consacrate numai 70 de pagini, iar diavolilor restul de 260 mărturisesc că m-a pus serios pe gânduri. În cele din urmă însă, i-am dat dreptate părintelui: răul pândeşte, luând forme şi chipuri de o ameţitoare diversitate (poate nu-i lipsit de interes să reamintim că diavolul, dacă voieşte, poate lua chip de înger, ca să ne înşele; dar invers, înger cu chip de diavol, nu poate fi!); e limpede, cred, rostul acestui excurs prelungit: nevoia de a recunoaşte răul pentru a ne putea feri de el.

Contemporanii noştri, majoritatea lor, nu cred în existenţa diavolului. Pericol teribil! Ispita aceasta, subtilă şi perfidă, îl lasă pe omul zilelor noastre complet nepregătit în faţa atacurilor celui rău. Şi dacă contemporanii noştri ar avea dreptate (deşi nu au), ce rost ar mai avea cuvintele lui Isus – „ci ne mântuieşte de cel rău“ – din rugăciunea Tatăl Nostru?

Iată mărturia unui contemporan înţelept: „Satana există, eu l-am întâlnit. În lagărele de exterminare. Îndărătul mustăţii lui Stalin. În Vietnam. În Algeria. În Liban. Peste tot unde curge sânge, unde foamea ucide, unde umilirea distruge omul în fiinţa sa. La bursa din Paris, la Wallstreet, la Tokyo, la cursul yenului şi al dolarului. Pe masca lui Ceauşescu…, l-am întâlnit în cei care manipulează banii murdari şi drogurile care aduc un profit de o mie cinci sute de miliarde de dolari pe an“ (I. Carrière).

Pomeneam de forme şi chipuri ale răului de o ameţitoare diversitate. O simplă trecere în revistă: demonul banului, al necurăţiei, al mândriei; satanismul şi sectele satanice; muzica rock şi liturghiile negre; OZN-urile şi extratereştrii; posesia diabolică; magia, necromanţia şi spiritismul; satana şi comunismul; Anticristul… Şi, fără prea mult efort, enumerarea ar putea continua…

Părintele Dumea nu uită să amintească de Anticristul imaginat de Vladimir Soloviov, creaţie tulburătoare a marelui gânditor rus: Răul prezentat sub chipul seducătorului, al celui care cheamă pretinzând că poate oferi omului tot ce acesta şi-a dorit…

Când suntem cu desăvârşire vulnerabili în faţa răului? Două răspunsuri la distanţă de 600 de ani: când lăsăm tristeţea să ne otrăvească sufletul (Sf. Francisc de Assisi); când refuzăm să ne asumăm propria identitate, alegând să purtăm masca oferită, cum altfel?, cu generozitate de diavol (Søren Kierkegaard).

Cum ne putem apăra? Credinţă, iubire, speranţă… Rugăciune stăruitoare şi bucurie luminoasă… Mai ales bucurie… Şi, deloc în ultimul rând, discernământ.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s