Episcop greco-catolic Mihai Frăţilă – „Cu o singură gură şi o singură inimă“

Liturghia altfel ; fragmente de eseu

Editura Galaxia Gutenberg, 2007 ; 64 p.

Micuţa carte pe care o prezint aici mi se pare interesantă din două motive: întâi, pentru că are în centru tezaurul liturgic al unei Biserici martire – Biserica Greco-Catolică; apoi fiindcă, deşi scrie despre lucruri complicate, autorul nu face paradă de erudiţie (deşi ea se ghiceşte la tot pasul…).

Vorbind despre liturghie, ne confruntăm întotdeauna cu un dublu paradox: relaţia „timp istoric – timp liturgic“ (cu toţii ştim, pe urmele lui Mircea Eliade, că timpul liturgic nu reprezintă o simplă rememorare, ci ne face contemporani cu evenimentele celebrate) şi relaţia „divin – uman“ în desfăşurarea celebrării liturgice.

Iată o frumoasă definiţie a liturghiei în care regăsim deopotrivă vocea păstorului şi vocea teologului: „Este nevoie de credinţă pentru a accepta liturghia. Liturghia nu este o lucrare omenească. Prin puterea Spiritului, în credinţă, devenim contemporani ai timpului mântuirii, al Tainelor, unde Biserica petrece cu Fiul omului şi se face părtaşă harurilor Sale“.

Un moment important al liturghiei greco-catolice îl reprezintă Fericirile din Evanghelia după Matei. Episcopul Mihai Frăţilă le aseamănă în mod inspirat cu „un paşaport al intrării în Împărăţie, […] dar un paşaport care nu stă în meritul omului, ci în unirea fiinţei cu Hristos. De la cruce spre înviere, prin purtarea zi de zi a propriei neîmpliniri, prin lepădarea de sine, pe urmele Sale – cu nădejde, prin har“.

Uneori, pe parcursul acestor eseuri, autorul iese din „logica liturgică“ a textului pentru a lămuri răspicat unele „neînţelegeri“. Un exemplu care mi-a plăcut foarte mult este acesta: „Rafinamentul coperţii evangheliarului nu este moftul bogăţiei şi dispreţul celor nevoiaşi, ci mărturia valorii cuvântului viu în viaţa celor care trăiesc în Hristos“.

Secole de-a rândul, adversarii Bisericii, fie că s-au numit protestanţi, iluminişti, comunişti, nazişti sau atei pur şi simplu, au acuzat „luxul“, „bogăţia“, „opulenţa“ altarelor, sanctuarelor, invocând ipocrit săracii. Deşi de 2000 de ani Biserica are grijă tocmai de săraci, printr-o contorsionare ciudată a logicii (şi a bunului-simţ), se trezeşte acuzată că este prea bogată pentru o lume atât de săracă. La răspunsul plin de miez pe care îl dă Episcopul Mihai Frăţilă, aş adăuga trei nume: primele două (Sf. Francisc de Asissi şi Maica Tereza de Calcutta) ilustrează adevărata relaţie dintre Biserică şi săraci, al treilea nume este emblematic pentru ipocrizia de care pomeneam; episodul este bine-cunoscut: indignarea lui Iuda că uleiul parfumat cu care s-au uns picioarele Mântuitorului înseamnă o risipă în dauna celor săraci.

În alt loc, descoperim frumuseţea unor gesturi liturgice care nu aparţin tradiţiei latine: „Vălul care acoperă potirul şi discul este acum fluturat deasupra altarului, mărturisind trecerea Spiritului. Numai alegerile simbolice pot exprima taina, fiindcă liturghia nu are raţiuni practice, doar rostul celebrării lui Dumnezeu“.

Locul special al Preacuratei în liturghia greco-catolică nu poate fi pus pe seama „religiozităţii populare“, susţine autorul. Raţiunea acestei prezenţe este mult mai profundă, fiind justificată teologic: „Maica Domnului reprezintă temelia ascultării creştine şi referinţa la maternitatea Bisericii, care ne primeşte naşterea prin mântuirea oferită de Hristos. De aceea, Fecioara nu este una dintre multele opţiuni devoţionale, ci calea mântuirii, poarta prin care a trecut şi continuă să treacă Ziditorul“.

În fine, sub genericul care dă titlul acestei cărţi, Episcopul Mihai Frăţilă scrie despre Taina Euharistiei. Întâlnim aici o distincţie teologică de mare fineţe, care mărturiseşte despre bogăţia şi varietatea diferitelor tradiţii liturgice: dacă în tradiţia apuseană trupul real al lui Cristos este Euharistia, iar trupul mistic este Biserica, în tradiţia răsăriteană lucrurile se petrec tocmai invers: trupul real este Biserica, iar Euharistia este trupul mistic.

Autorul nu îi uită pe cei superficiali, grăbiţi sau indiferenţi, avertizând că liturghia nu este o simplă ceremonie; miza ei este să îi transforme pe credincioşi, pentru ca ei să poată continua în lume lucrarea Domnului: „Liturghia întreagă este o celebrare a Prezenţei euharistice care se realizează pentru a fi consumată de credincioşi şi a le permite de a deveni hristoşi în lume“.

Spuneam la început că Episcopul Mihai Frăţilă are darul de a scrie despre lucruri complicate într-un limbaj simplu şi limpede. Pentru cei care doresc să descopere bogăţia de simboluri şi semnificaţii a liturghiei catolice orientale, cartea sa – „Cu o singură gură şi o singură inimă“ – este un foarte bun punct de pornire.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s