„Turnesolul“ Patapievici

„Îmi plac reacţiile inteligente, dar ştiu să savurez minunatele reacţii tâmpite, în special prostia îngâmfaţilor. Când sunt trufaş, îmi imaginez că scrisul meu îi separă pe proşti de inteligenţi şi că acţionează asupra înţepenirii scrobite asemenea unui turnesol.“ (H.-R. Patapievici, interviu)

Mă bate gândul că omul se înşală. „Turnesolul“ nu îi separă pe proşti de inteligenţi. Tocmai aici stă singurul neajuns al cărţilor sale: sunt atât de bine scrise încât chiar şi un om cu o inteligenţă medie (sau sub medie) pricepe. Spunea cineva după apariţia Omului recent că după fiecare fragment îţi vine să şopteşti „q.e.d.“. E ca şi cum limpezimea gândului său se reflectă, pe parcursul lecturii, asupra cititorului, limpezindu-l. Şi, fireşte, neajunsul nu stă în faptul că mediocrul pricepe, ci în iluzia că, dacă a priceput câte ceva, e neapărat inteligent. Pericolul pândeşte dinspre trufia fiecăruia.

În 1996, când am început să-l citesc mai serios, mi-am pus o întrebare care poate părea un pic stranie: „Cu ce se mănâncă Patapievici?“. („Cu furculiţa“, ar răspunde maliţios corecţii politic…). Răspunsul de atunci rămâne valabil şi astăzi, după mai bine de 12 ani: „cu smerenie, că altfel îţi stă în gât…“. Ce era la început o simplă intuiţie norocoasă s-a dovedit a fi mai târziu singura cale de acces la frumuseţea cărţilor sale.

(Pentru a descoperi arhitectura lor muzicală e nevoie de lecturi succesive care să treacă dincolo de substanţa lor ideatică. Altfel spus, după ce ai înţeles ce spune, te concentrezi exclusiv asupra lui cum. Un posibil parcurs în acest sens: Zbor în bătaia săgeţii sau cartea-concert, Despre idei & blocaje sau cartea-fugă,  Omul recent sau cartea-simfonie).

Dacă drumul meu a fost dinspre adevărul spre frumuseţea lor, se poate şi invers. Asta ar fi o şansă. Pe care însă mulţi aleg să o ignore.

Corecţii politic şi frustraţii (sindromul strugurilor acri face ravagii) se bat ca chiorii cu ideile lui Patapievici (şi nu de puţine ori cu Patapievici însuşi – rar mi-a fost dat să văd o mai aprigă sete de a desfiinţa un om…) şi asta pentru că au o problemă cu adevărul.

Cei mai înverşunaţi detractori ai săi nu se recrutează dintre proşti, ci dintre oameni inteligenţi, instruiţi, culţi, adesea universitari. Lor nu inteligenţa le lipseşte.

Adevărul umblă chior, şchiop şi cu capul spart… Cine i-a scos ochiul, cine l-a cotonogit şi i-a spart capul bietului adevăr? Ticăloşia. „Turnesolul“ Patapievici nu îi separă pe proşti de inteligenţi, ci pe ticăloşi de restul oamenilor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s