Pr. Matei Boilă – „Gratii luminând“

Am scris de multe ori, cu toată iubirea şi recunoştinţa, despre martirii şi mărturisitorii creştini care au pătimit în temniţele comunismului românesc şi voi continua să o fac, din cel puţin două motive, exprimate succint astfel: „cine uită nu merită“ şi „cine nu-şi cunoaşte trecutul este condamnat să-l repete“.

Cu cât lumea noastră devine mai bezmetică şi mai neruşinată, cu atât mai mult trebuie să ne întoarcem privirea şi inima către adevăratele modele de credinţă şi viaţă. Modele care sunt mai aproape decât credem, printre oameni şi cărţi…

L-am urmărit pe părintele greco-catolic Matei Boilă în câteva documentare TV pe tema suferinţelor din închisorile comuniste şi prezenţa Domniei Sale m-a impresionat profund: seninătatea privirii se împletea misterios cu lumina inimii şi amândouă treceau dincolo de ecran, în inima celor de acasă.

Văzând micuţa carte „Gratii luminând“ mi-am spus, uşor dezamăgită, că e prea… subţirică (are doar 70 de pagini!). Eroare! E una dintre cele mai mari cărţi pe care le-am citit vreodată. E uluitoare de la un capăt la altul.

Perspectiva. Majoritatea memoriilor şi amintirilor din sistemul concentraţionar românesc sunt scrise din perspectiva celui / celor care au trecut, LITERAL, prin infern. Din descrierile lor îţi dai seama, îngrozit, că acele suferinţe sunt, de fapt, imposibil de descris. Dar, vai, au fost trăite… Perspectiva părintelui Boilă, autentic creştină şi de o delicateţe infinită (faţă de cititor), este surprinzătoare: luminoasă şi lipsită de încrâncenare, deşi încrâncenarea ar fi fost pe deplin justificată.

Am făcut bilanţul întâmplărilor care mi-au rămas mai viu în amintire şi am constatat un lucru paradoxal: din acest iad comunist, aşa cum pe bună dreptate l-au numit cei care i-au cunoscut dogoarea, nu mi-au rămas în relief decât momente de bucurie, în orice caz de lumină.“

Zâmbetul. În plină oroare fizică, psihică, medicală, umanitară, îşi face loc, tenace şi miraculos, zâmbetul. Şi nu oricum, ci provocat de un… gardian.

Savuram din plin aceste seri literare […] Plăcerea acestor şezători era oarecum umbrită de frica că vom fi prinşi (nu era greu, vorbele se auzeau afară). […] Tocmai eram în ascultarea romanului lui Tolstoi Război şi pace când ne-a îngheţat inima auzind vocea sergentului de afară. Spaima a durat doar o secundă, pentru că l-am auzit pe sergentul Pop, unul dintre cei mai cumsecade, spunând: «Măi! Mărit-o mai repede pe Nataşa, că eu mâine nu sunt de serviciu şi nu te mai pot urmări».

Satanismul şi inventivitatea diabolică a torţionarilor convertirea dostoievskiană a deţinuţilor. Apogeul ororilor s-a consumat în „reeducarea“ de la Piteşti. Pentru sensibilitatea unui om normal (nu neapărat credincios) unul dintre momentele „reeducării“ este ATROCE:

participarea, acum aşa-zis de bună voie (după ce au fost în prealabil chinuiţi să o facă) la mimarea unor acte de cult culminând cu consumarea, din potire improvizate, a fecalelor şi vomelor «adorate» ca fiind Sfânta Împărtăşanie“.

Această oroare absolută îşi găseşte răspunsul plin de tâlc în convertirile miraculoase din închisoare:

„«– Eu sunt un hoţ, un tâlhar, un asasin. Am furat, am violat, am omorât. N-am făcut nimic bun în viaţa mea. Vă întreb: Eu am dreptul să mă rog lui Dumnezeu, aşa cum vă văd pe dumneavoastră şi pe ceilalţi cu care sunteţi, făcând

« – Geo, dacă noi n-am fi ca tine, pocăiţi şi căzuţi în genunchi în faţa lui Dumnezeu recunoscându-ne păcatele, noi n-am avea dreptul să ne rugăm.»

 Rar am văzut un om mai fericit ca Geo în clipa aceea.

«– Învăţaţi-mă să mă rog.»“

Fizica imposibilului. Vă amintiţi de celebrul episod al glonţului deviat de mâna Maicii Domnului la 13 mai 1981, salvându-se astfel viaţa şi pontificatul Fericitului Ioan Paul al II-lea? Ei bine, în cartea de faţă ni se povesteşte un episod analog, de o frumuseţe incredibilă… Cutiuţa în care se păstra (fireşte, ilegal) cuminecătura sfidează legile mişcării, salvând preţioasa încărcătură, dar şi pe cei „vinovaţi“ de păstrarea ei:

Înainte de a cădea în gol (mai erau circa 5 cm) cutia rostogolindu-se s-a izbit de stâlpul care susţinea coridorul şi… fără nici o logică cinetică, s-a întors spre cameră, rostogolindu-se liniştit, de data asta spre interior. A intrat din nou în cameră şi, fără a fi văzută de nici unul din temniceri, ceea ce era cel puţin extraordinar, s-a oprit la jumătate de metru sub unul dintre paturi“.

Diagnosticul. Tulburat, părintele revine asupra „reeducării“ de la Piteşti şi, pornind de la o întrebare legitimă, pune lumii noastre un diagnostic necruţător:

Cum este posibil ca cel mai nociv, cel mai cumplit fenomen criminal, să nu fi fost judecat de tribunalele naţionale şi internaţionale? […] Nu există decât o singură explicaţie posibilă: forţe satanice, în înţelesul strict al cuvântului, din vest şi din est, au organizat cu bună ştiinţă sacrificarea societăţilor creştine, însă cu metode diferite în est şi în vest.“ (a se citi şi continuarea….)       .

Profeţia. Aşa cum îi stă bine unui ucenic al Domnului (după cum promit şi Evangheliile), părintele Matei Boilă profeţeşte:

Fenomenul Piteşti n-a fost decât un vârf al icebergului satanic, protejat astăzi de slugile lui, pentru ca opera de distrugere a societăţilor creştine să continue.

Rugăciunea. Pentru generaţiile viitoare ale neamului nostru, autorul acestei cărţi minunate înalţă lui Dumnezeu această frumoasă şi emoţionantă rugăciune:

Doamne, nu le da lor suferinţele temniţelor comuniste, dar fă-i să beneficieze de lumina care s-a strecurat, pe furiş, printre gratii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s